finally

Cum esti? Esti bine, frumos, voinic, devreme acasa, galben de gras? Te simti bine…Ai multe motive, probabil…Totusi, aseara mi-ai parut fals! Gesturile ezitante, privirile inexpresive, tonul vocii, amintirile depanate si refabricate, rasuflarea sacadata, monologurile ironice, imbratisarile patetice. Sa fie din cauza povestilor din trecut? Cine stie….Tu stii?
Nu inteleg de ce nu ai avut incredere in mine vreodata! Poate nu ti-am dat motiv….Poate mi-e frica de viata pe care o traiesc. Te-ai gandit? De consecintele actiunilor mele…Poate…Poate nu!
Stiai ca cea mai buna minciuna este sa spui adevarul? Nu implica mustrari de constiinta. Nu afecteaza demnitatea. Nu genereaza contradictii fatale pentru neuroni. Are un singur neajuns. Imbolnaveste letal increderea. Iar schimbul de replici, gen:

Personajul 1 (afectatul): ”Stii ce! Nu m-am nascut ieri.”
Personajul 2 (emitatorul de adevaruri, acum iritat): “Adica?”
Personajul 1 (afectatul devenit agresiv): “Adica?! Adica??! Adica, te cunosc eu bine!Stiu de ce esti in stare!”
Personajul 2 (perplex, aproape redus la tacere): “Huh?”

- nu pot fi constructive pentru nici o relatie interumana decenta, sub nici un chip.

Ceva mi s-a rupt…in trairile mele. De fapt, poti sa-mi cataloghezi cum vrei sentimentele astea inutile. Si poti fi si ironic. Iti permit! Dar vai, mersi! Stiu, stiu, sunt generoasa! Doar am scoli inalte cum ziceai….din pacate, numai in fata locuintei.
Ce mai conteaza pentru mine, acum, cand cuvintele dor?
Ca imi place la nebunie sa desenez. Ca oamenii dragi ma suporta, asa zapacita cum sunt. Ca iubesc sa fac poze. Ca am prieteni de nadejde. Ca oamenii inca sunt oameni. Ca eu, all day long, calatoresc. Ca sunt bobo-cioco (se pune si invers) addicted. Ca imi plac florile de camp. Ca inca visez sa ating un trandafir rosu-gri (nu, nu sub forma de print sau un monitor). Ca rad cand vad soarele de dimineata. Ca zgomotul picioruselor..multee-multeee… de vrabiute, de pe pervaz, ma distreaza. Ca nu sunt in tendinta cu moda. Ca o invitatie la tango m-ar da gata.
A, si ca am chef sa scriu frumos (cum si vorbesc, btw…doar am avut profesori talentati, ce pana mea!) doar in doua momente:
1. cand sunt indragostita de ceva (oricine, orice, oricat)
2. cand sunt foarte trista

Stiu, sunt un mixt ciudat intre comic si nimic! Nu trebuie sa ma intelegi. Ar fi inutil. Si nu s-a inventat remediu natural pentru ras. Ma iei ca si atare! Cea care sunt. Nu incerca sa accepti golul din mine. Ai fi propriul calau! Ma joaca cuvintele savante pentru ca sunt ipocrite si inutile. Intrebari existentiale ma fac sa zambesc amar pentru ca nu au finalitate…indiferent de metrii orizontali, sau verticali, care ne despart. In fine, hai sa trecem peste. Sunt totusi un om simplu. Boring self disaster!


Parca mormaiam ceva despre dragoste. A, si de sentimente nobile. O, da! Multumesc, chiar le cautam! Fara hormonii implicati, procese chimice sau sentimente inefabile. Doar discutii pline de umor si extreme de profunde? Haide de! Doar suntem oameni mari. Ha ha. Nimicuri. Cuvinte care dor? Ha ha. Ineptii. Cum ziceai? Un psyche rece nu este capabil de asa ceva. Bine ca frigul de afara estompeaza produsele degenerate din acest suflet nemernic. Mai bine in felul asta! Ce pot sa-ti spun? Ca o sa ne mai iubim un pic. Mai mult ca sigur. Va trebui sa realizam ce am fi putut avea! Si ca va incepe un nou inceput. Separt. 2 drumuri distincte ce se vor mai intersecta uneori, de dragul prieteniei apuse.
Azi am aproape totul. Mai putin cativa oameni frumosi pe care i-am iubit si de care mi-e foarte dor. Cu unii nu ne vedem din cauza orgoliilor, iar altii au fost constransi sa faca autostopul spre cer.
Capul sus acum! Hai sa ne bucuram de ce ni se ofera - atat imaginar cat si real, fara a ne pierde in vreunul dintre aceste planuri!

Azi ascult Dresden Dolls...